miercuri, 20 noiembrie 2013

¤3¤



Dar pasărea nu a intrat peste noi. Şi am rămas ţipând aşa secunde în şir care păreau a fi secole, până mi-am deschis larg ochii şi am clipit des. Cioara era pe jos, cu aripile întinse şi picioarele în sus. Era o imagine amuzantă, ce ne-a făcut pe toate să chicotim.
-Mai trăieşte? întrebă Katy.
-Nu ştiu.
Şi m-am îndreptat spre ea. Bonnie m-a prin de încheietură şi i-am adresat o privire întrebătoare.
-Nu te duce. Las-o să-şi revină singură.
M-am tras înapoi şi am privit cioara preţ de câteva secunde bune. Nu părea să mai dea semne de viaţă. Oare respira? Dar adevărata întrebare era: cum e posibil să te năspusteşti asupra cuiva şi să cazi direct în pragul uşii? Parcă un câmp magnetic puternic, i-ar fi zăpăcit GPS-ul instictiv şi a pus-o la pământ.
Uitându-ne speriate la biata creatură, aceasta a început să-şi mişte aripile. Probabil încerca să se ridice. Fâlfâia din ele, parcă era pe moarte, nu abia se trezea dintr-un semi atac de cord păsăresc. S-a poziţionat pe picioare şi a croncănit. Katy a tremurat şi a scos un chicot speriat. Cioara o privea fix, ochii aceia verzi ca muşchiul de copac, erau aţintiţi spre ea, explorându-i fiecare părticică a corpului. Era speriată.
-Liz? De ce se holbează la mine?
-Până aici!
M-am ridicat şi m-am dus la ea. A ridicat capul într-o parte, a croncănit tare, am închis uşile balconului şi am lăsat-o afară în faţa geamului. Am tras draperiile şi am aprins becul pentru a avea totuşi o sursă de lumină în cameră.
Mi-am adus aminte de Cappy care zgâria uşa de la dormitor să intre, şi de lătratul lui la auzul ţipetelor noastre. Eram călcată pe nervi rău detot. O cioară poate cauza atâta discomfort şi panică, şi cine ştie, poate ne-au auzit şi vecinii!
-Liz, eşti bine?
Am răsuflat nervoasă şi mi-am prins părul cu un elastic de pe birou. Mi-am şters faţa cu mâinile şi am rămas aşa câteva clipe. Eram doar nervoasă, dar da, eram bine. Nu ştiu care e toată chestia cu păsările astea, dar m-a pisat rău! Fix la uşa casei mele s-a găsit să intre şi să creeze agitaţie! Necioplita!
-Da, sunt bine.
M-am aruncat în pat cu faţa în percă. Cappy a sărit pe mine şi mi-a lins urechea. Am chicotit şi l-am mângăiat pe piept, unde îi plăcea cel mai mult.
M-am întors cu faţa spre Bonnie şi Katy. M-au privit şi apoi am început să râdem. Un râset vesel şi plin de sarcasm totodată. Ceea ce ni se întâmplase ne-a arătat cât de slabe de îngeri eram. Scena petrecută în urmă cu puţin timp era parcă scoasă dintr-un film prost de groază. Am râs cât ne-au ţinut plămânii apoi ne-am potolit.
-Ştii, chiar putea fi ceva supranatural la cioara aia. Adică ochii ăia erau aşa de ciudaţi.
-Katy, ţi-a băgat pe gât Bonnie toate chestiile ei paranormale?
-Nu, dar chiar m-a speriat.
Bonnie a încercat să pară jignită, dar tot a zâmbit.
-Fetelor, eu ştiu ce ştiu şi vă zic şi vouă. Dacă nu mă luaţi în serios e treaba voastră, dar eu chiar cred că cioara aia nu a venit întâmplător la noi având în vedere că te-ai întâlnit cu ea şi azi dimineaţă, iar căţelul tău s-a simţit ameninţat.
Am tăcut puţin, liniştea profundă făcându-ne să ne ţiuie urechiele. Chiar nu ştiam ce să mai cred. Oare chestiile paranormale aveau să existe? Traiau ascunşi printe noi persoane care se puteau transforma? Persoane rele, spirite, vampiri, vrăjitoare? Bunica obişnuia să-mi povestească despre ele ca fiind ceva real. Fiinţele supranaturale trăiau printre noi, dar nu ne dădeam seama. Încă există, iar când eram mică tindeam că cred în ele. Nu îmi era frică, pentru că bunica mă învăţa mereu că ele ne vor binele iar fiinţele rele nu ne puteau face rău dacă nu le arătam frică. Dar acum am crescut şi mai cred că tot ce zboară se mănâncă. De cioara aia, clar ne-a fost frică, într-o oarecare măsură, iar ea ne-a simţit. Poate chiar a vrut să joace un joc şi să se prefacă moartă. Dar faptul că mi-am învins frica care i-o arătasem când stăteam chircită pe jos, a derutat-o puţin. Nu am lăsat-o să acţioneze şi să îmi intre în casă.
-Ce tot gândesc aici! Nu suntem într-un film de groază!
-Liz! Iar gândeşti cu voce tare!
-Ştiu!
Chiar nu mă mai puteam concentra. Aveam impresia că sunt singură în cameră şi pot vorbi cu mine însămi. Dar asta nu însemna că sunt nebună. Nu sunt nebună, nu?
Am luat din nou o gură de aer. M-am calmat şi am revenit la discuţie ieşind din mintea mea.
-Poate cioara aia chiar era vampir transformat. spuse Bonnie.
Eu şi Katy i-am aruncat priviri piezişe şi am dat din umeri. Nu ştiam ce să credem.
-Adică, haideţi să o luăm logic. Vampirii, nu pot intra în casele fiinţelor umane decât dacă sunt invitaţi. Şi cioara aia a căzut imediat ce s-a izbit de ceva invizibil, ca un câmp de forţă magic ce a împiedicat-o să intre buluc peste noi. Ne-a creat panică şi ne-a simţit frica. Dar tu, Liz, ai înfrânt-o mergând până la ea. Piciorul tău a ieşit din prag, ceea ce însemna că avea cale liberă să te atace. Dar faptul că te-ai apropiat de ea a făcut-o să devin confuză şi te-a lăsat să o încui afară. Ştia că îţi e frică, ar nu ştia că eşti şi curajoasă.
-Stai, stai. Spui că eu eram pe cale să fiu ciupită de o cioară?
-Nu ciupită, ci să-ţi sfăşie carnea de pe picior şi să te lase într-o mini baltă de sânge.
-Bonnie, eşti de-a dreptul scârboasă. Ciorile nu sunt corbi! Nu pot sfârteca piele şi carne!
-Ba să nu ! Fac parte din aceeaşi rasă de păsări şi sunt foarte asemănătoare. Corbii sunt doar mai mari. Poate nu ai văzut, dar avea nişte gheare foarte mari şi un cioc puternic. Te-ar fi putut ataca dintr-o secundă în alta.
Am oftat. Asta m-a pus din nou pe gânduri. De ce tocmai la mine? Adică, înţeleg, Cappy a lătrat la ea şi probabil m-a urmărit până acasă pentru a-mi găsi căţelul şi să se răzbune pentru scandalul creat.Păsările se enervează repede, nu?
-Are un creier aproape inexistent! Face asta doar din instict! Nu se poate să mă fi urmărit taman pe mine pentru a mă speria. Probabil a mai fost şi pe la alte case, în curţile oamenilor sau pe stradă.
-Ba eu cred că în capul ei de pasăre se află ceva mai multă inteligenţă. Ceva supranatural şi puternic.
Am privit-o atent, iar ea mi-a zâmit.
-Okay, am terminat aici. Bonnie, proiectul tău e gata. Ne pregăteam să strângem în caz că ai uitat.Apoi am fost atacate de o cioară supranaturală care se presupune a fi un vampir sub altă formă.
Nu m-au mai contrazis dar au simţit urma de umor din glasul meu. Le-am simţit zâmbind când strângeam planşeta de pe jos. Proiectul avea să încaseze un A+ peste două zile, ceea ce mă făcea să urlu de mândrie în sinea mea. Bonnie, ce te-ai face fără noi?

-Katy, nu prea ai participat la conversaţie, am zis.
-Da, sunt încă şocată de ochii păsării ăleia aţintiţi asupra mea. Despre ce vorbeam?
-Un fim cu Brad Pitt. Nu-i aşa că actorul ăla e foarte hot? a spus Bonnie.
-Da, culmea ironiei se numeşte Interviu cu un vampir.Acţiunea se petrece în mare parte, aici, în New Orleans. O să-l difuzeze diseară pe Movies On Demand la opt şi jumătate. Aş vrea tare mult să-l văd cu voi. Putem comenta despre muşchii lui Brad şi vocea seducătoare a lui Antonio Banderas.
Eu şi Bonnie am sâsâit şi ne-am muşcat buzele.
-Perfect,atunci. Chiar vreau să-l văd. Mi-ar face mare plăcere. a spus Katy cu zâmetul pe buze.
Mă bucur că-şi revenise.
Era abia ora şapte şi încă răsfoiam programele TV . Nu era nimic bun de văzut, singura atracţie a serii fiind filmul cu vampiri. Oare Bonnie avea să pălăvrăgească despre el tot timpul având în vedere că l-a urmărit de peste zece ori. Ştia aproape toate replicile pe derost, şi aveam impresia că o să plângă la moartea lui Lestat pentru a mia oară, mai rău ca la Titanic.
Ronţăiam covrigei din ovăz când pe canalul de ştiri Fox TV apare o ştire care mi-a stârnit interesul. Crainica TV Jordan Hill, povestea: "O elevă al liceului Robert E. Lee a fost găsită fără viaţă pe marginea râului Mississippi în zona Crescent City Connection. Victima avea multiple muşcăuri pe corp, probabil atacată de câinii fără stăpân, aceasta fiind aproape scătuită de sânge. Medicii legişti încearcă să afle caua morţii dar şi cauzele atacului. Oricine a întâlnit-o pe elevă, este rugat să sune la 911 şi să dea informaţii cu privire la ea şi când a văzut-o ultima dată."
Am împietrit toate trei când am văzut chipul lui Abby pe ecran. Abby Jhonson. Colega de bancă a lui Bonnie. E la televizor. Şi e moartă.
-A-Abby?! a exclamat aceasta.


duminică, 3 noiembrie 2013

One Direction - Story of My Life

http://www.youtube.com/v/W-TE_Ys4iwM?autohide=1&version=3&feature=share&showinfo=1&autohide=1&attribution_tag=WoCJSx3ZUj5e04JH381Q1A&autoplay=1

Nu are legătură cu povestea, dar vreau să împărtăşesc acest videoclip cu voi pentru că sincer, m-a emoţionat foarte mult povestea vieţii băieţilor de la One Direction. Mulţumesc pentru vizualizare :3

vineri, 1 noiembrie 2013

¤2¤


M-am trezit transpirată şi rece. Amintirile visului zburau prin cap, ajungând la final să se spulbere şi să cadă pe podea ca o pulbere magică şi demult stinsă.
Părul îmi era răvăşit iar tricoul era lipit de corpul meu ud şi rece.
M-am înfrigurat şi am intrat înapoi sub plapumă. Mi-am frecat braţele între ele în speranţa să se încălzeasă, dar tot reci au rămas. Nasul îmi era uşor înfundat şi aveam o mică durere de cap. Ori mă păştea o răceală, ori visul-care-sunt-sigură-că-a-fost-coşmar şi-a pus amprentele pe mine. Aveam o senzaţie ciudată în legătură cu ziua de azi. Ceva avea să se întâmple,sau totul era doar în imaginaţia. M-am gândit că nu ar mai trebui să mănânc pizza veche la cină, apoi brusc mi-am amintit dacă mama a ajuns bine acasă.
M-am dus la baie şi mi-am făcut un duş relaxant. Am continuat să îmi amintesc visul, dar nu puteam lega firele între ele pentru a face o conexiune bună. Erau rupte, răvăşite, firul galben se încurca cu cel roşu iar albastrul era înnodat. Ce era de făcut?
M-am încruntat din cauza neplăcerii de a nu-mi putea aminti ceva şi m-am nfăşurat într-un prosop după ce am ieşit din duş.
Am găsit biletul mamei pe frigider. Aseară a avut un caz mai delicat şi a trebuit să rămână peste program. În dimineaţa asta a avut loc un accident şi a trebuit să meargă de urgenţă la spital.
Mama era asistentă la Ochsner Medical Center. New Orleans nu e chiar aşa rău. Am locuit o perioadă, până pe la 5 ani în New York, dar mamei nu i-a plăcut aglomeraţia şi aerul poluat, aşa că ne-am mutat.
O casă modestă cu două nivele şi un garaj, nici prea mare,nici prea mică, perfect pentru a putea fi întreţinută. Poate culoarea ei cărămizie nu e chiar gustul meu,dar dacă mamei îi place, nu ne apucăm de renovat.
Am aruncat o privire pe geamul de la bucătărie. Norii erau adunaţi grămadă peste zona noastră, şi se pregăteau să plângă. Nu-mi plăcea ploaia. Mă întrista, iar dacă m-am trezit cu o stare ca aceasta, aveam să plâng toată ziua odată cu vremea.
Mi-am putut auzi telefonul sunând în dormitor, probabil era mama.
L-am lăsat să sune, fredonând în cap melodia chiar şi după terminarea apelului. Mi-am făcut un ceai şi l-am lăsat pe masă să se amestece cu apa caldă şi aburindă.
Am urcat în camera mea ţinând de prosop să nu rămân în pielea goală şi am verificat apelul. Exact cum bănuiam, mama mă controla. Mi-a lăsat un mesaj în care m-a întrebat dacă m-am trezit şi dacă am ieşit cu căţelul afară.
Aveam momente când uitam că nu locuiesc singură, având în vedere că mama e mai mereu plecată. Sunt zile când  nu apuc să vorbesc cu ea faţă în faţă, pentru că programul meu nu se potriveşte întotdeauna cu al ei. Aşa că ne auzim la telefon sau comunicăm prin bileţele. Am o întreagă colecţie strânsă de când a început să mă lase mai mult singură acasă.
M-am schimbat în haine lejere de casă, mi-am pus teneşii mei negrii obişnuiţi, şi am pornit în căutarea lui Cappy.
L-am strigat şi în final am constatat că era închis în garaj.
I-am lăsat un frumos mesaj mamei cum să iar l-a părăsit în locul maşinii şi a fugit fără el.
Ghemul meu de blană albă s-a bucurat că m-a văzut iar eu l-am zmotocit puţin şi l-am mângâiat exact unde îi plăcea lui mai mult. Am deschis uşa de la garaj şi m-am dus să încui uşa de la casă.
Pentru că plimbarea lui Cappy a durat mai mult, am sunat-o pe Katy, care mi-a răspuns imediat.

-Nu, nu sunt sigură de asta. am spus.
-Dar, dacă facem linişte, nu o să o deranjăm, se milogea ea.
-Uite,mama a lucrat zilele astea numai pe ture lungi de noapte şi pun pariu pe orice că rupe patul când ajunge acasă. Chiar dacă nu am mai văzut-o de două zile...nici măcar nu mai ştiu cum arată. Şi nici nu ştiu când vine acasă!
-Mereu am făcut linişte, ştii foarte bine...ah, stai puţin, e Bonnie pe linia cealaltă.
Bipăitul semnalului de aşteptare îmi irita auzul şi am redus volumul.
Peste fix un minut şi jumătate, Katy a revenit pe fir:
-Stai puţin că nu te aud,am spus. Am reglat volumul. Spune acum.
-Bonnie a zis că vrea şi ea să vină.
-Ce? Katy! Nici măcar nu ştiu dacă poţi tu să vi!
M-am enervat şi când am gesticulat, am scăpat lesa lui Cappy. Acesta a început să fugă prea repede pentru a mai ţine pasul cu el.
-Katy! E numai vina ta!
Şi am închis apelul lăsându-mi probabil prietena pierdută pe o altă planetă.
Am alergat până ce în final l-am prins din urmă şi l-am oprit din lătrat pentru că deranja vecinii. L-am luat în braţe şi l-am dojenit ca pe un copil mic şi neascultător. Am înjurat subtil până mi-am dat seama la ce lătra.
O cioară mare şi neagră croncănea regulat pe crengile unui copac. Ochii ei erau prea mari prea umani pentru o pasăre. Mă priveau fix şi mă făceau să îmi îngheţe sângele. Penele negre ca smoala îi luceau lăsându-i urme de curcubeu pe ele.
M-am dat trei paşi în spate şi am pocnit din degete. Ciorile aduceau la fel de mult ghinion ca şi o pisică neagră sau o oglindă spartă.
M-am îndepărtat de ea cu paşi repezi,spre casă, aruncând priviri piezişe spre ea. Încă mă privea aţintit de parcă îmi arunca cu raze laser invizibile direct în craniu.
Bonnie, dacă ar fi fost aici, ar fi spus imediat: Vampir reîncarnat!
Bonnie.
Ciudat hobby mai ai, prostiile tale au ajuns să-mi bântuie visele iar acum şi viaţa reală.
Şi totuşi, nu-mi puteam aminti ce am visat acum câteva minute.
I-am trimis un mesaj lui Katy:

Către: Katy C.
Mesaj: Cappy a fugit din lesă pentru că tu m-ai enervat. Din fericire,l-am prins lătrând la o cioară într-un pom. Mersi pentru exerciţiul fizic, era tot ce aveam nevoie în dimineaţa asta...

De la : Katy C.
Mesaj: Stai, cioara era în pom, sau pufoşenia ta era pe creangă?

Către: Katy C.
Mesaj: Katy,eşti o idioată.

Nu am mai aşteptat mesaj de la ea, că am şi ajuns acasă. Am sunat-o pe mama şi mi-a dat acordul, printre reprize de semnări de hârtii şi întreruperi, că le pot chema pe Katy şi Bonnie la mine.
I-am mulţumit şi am închis.
-Ei bine Katy, ai noroc de data asta.

Către: Katy C. ,; Bonnie Mc.
Mesaj: 10 minute, acasă la mine. Să nu întârziaţi. P.s. Bonnie, adu-ţi proiectul.

Mi-am băut cana cu ceai de care am uitat şi mi-am făcut patul în dormitor. Dar Cappy a trebuit să urce şi să-l strice din nou.
În 10 minute, prietenele mele sunau la uşă.
-Katy, de ce ai o umbrelă? întreb eu.
-Stă să plouă, în caz că nu ai observat, mi-a răspuns sarcastic.
Ne-am sechestrat în dormitorul meu, şi am deschis uşa de la balcon pentru a lăsa aer curat să ne învăluie.
O briză rece mi-a pătruns prin piele direct în oase, făcându-mi pielea de găină.
Katy cu Bonnie s-au făcut comode pe pat şi se jucau cu Cappy, în timp ce eu stăteam pe jos şi zâmbeam către ele.
Dar m-am întors cu spatele şi mi-am strâns perniţa la piept.
-Liz, s-a întâmplat ceva?mă întrebă Katy.
Am continuat să privesc în jos, răspunzând podelei:
-Am visat ceva aseară şi nu-mi pot aminti ce anume. După felul în care m-am trezit transpirată şi înfrigurată, sigur a fost un coşmar.
-Chiar nu-ţi amineşti nimic? mă întrebă Bonnie.
Am clătinat din cap şi am oftat.
-Nu ştiu ce-i cu mine. De obicei reţin visele, chiar şi coşmarurile şi mi le notez în jurnal.
-Oh...
-Dar, am avut un ciudat deja-vu cu cioara aia nătângă.
-Hei, nu subestima o cioară, poate fi un vampir care vrea să te vâneze.
-Sunt o grămadă de ciori pe lumea asta! Asta înseamnă că toate sunt vampiri? întrebă Katy apoi pufăi.
-O parte...răspunse Bonnie.
-Ok, hai să uităm. Bonnie, nu aveai un proiect de făcut?
Am luat informaţiile necesare de pe Wikipedia sau alte site-uri bune proiectului, am făcut un frumos referat inteligent şi l-am scos la imprimantă. Aceasta a fost partea deşteaptă a lui Katy. Partea cu macheta, era treaba tuturor.
Nici nu mai ştiu de câte ori Cappy mi-a lins lipiciul şi a ros hârtiile, dar până nu l-am dat afară din cameră nu ne-a lăsat în pace.
Era linişte până când o cioară s-a aşezat pe balustrada balconului meu.
-Aia e o cioară? întrebă Katy.
-Nu, e un elefant! spuse Bonnie exasperată. Normal că e o cioară.
-Ăhm, fetelor, am mai văzut cioara aia acum câteva ore.
-De unde ştii?mă întrebă Katy.
-Ochii ăia verzi nu cred că sunt specifici ciorilor normale.
M-am tras în spate şi priveam ciudat la ea.
-Bonnie? Te duci tu să închizi fereastra până nu îmi invadează dormitorul?am spus.
Dar cioara s-a năpustit imediat spre noi, şi am ţipat.
Tare.


sâmbătă, 26 octombrie 2013

TRAILER POVESTE!!!

M-am decis să fac un trailer. Astfel aflaţi şi voi cum arată personajele în capul meu :))
LINK: The Sacrifice


sâmbătă, 19 octombrie 2013

¤1¤

Dragă jurnalule,
Cine ar fi crezut că matematica poate fi atât de grea? Literele astea s-au transformat demult în chineză. "Şi Satana a pus: Pune alfabetul în matematică!" Doar stau şi mă gândesc cât voi mai îndura până doamna Britney va rosti "sunteţi liberi". Ziua monotonă de azi e la fel ca cea de ieri, sau alaltăieri.Nimic special. Poate doar irascibilitatea mea cauzată de "perioada veselă".
Matematica poate fi ineresantă,pentru cine nu are ce face. Eu prefer engleza dramatică. Dar profesoara dă de gândit. Cred că de la atâta stres acumulat asupra creierului ei micuţ, a uitat că trebuia să dăm test. Dar de ce să ne întristăm! Până la urmă, cine ar fi vrut să dăm test?!
Şi bineînţeles, clasa noastă nu va fi niciodată mulţumită de profesorii liceului.Poate sunt eu în clasa a 11a dar asta nu înseamnă că profesorii pot să se poarte cu noi cum vor. Dar ei continuă să ne streseze cu învăţatul pentru examenele finale. Dar cine nu învaţă?! Doamna Fergie-diriginta noastră- ne susţine şi mai taie din orele de fizică pentru aprofundări la materiile unde întâmpinăm probleme. Şi ghiciţi care este materia mea problemă. Da, aşa e. Matematica. 
-Pss! Pss! am insistat eu.
-Ce vrei? explodă Katy în şoaptă.
-Cât mai e din ora asta nesfârşită?
-Nu-ţi spun. Încerc să fiu atentă, nu ca alţii.
-De ce te chinui să înţelegi prostiile astea?
-Să vedem cum o să te descurci tu la examen când "prostiile astea" îţi vor da bătăi de cap.Katy şi-a reîntors atenţia spre tablă,ignorându-mă pe jumatate.
Am pufăit dispreţuitor şi mi-am rotit ochii.
-Hei, am văzut aia.
-Ce anume?
-Ştii că rotitul ochilor e treaba mea.
-Ei bine, am un profesor bun.
Katy zâmbi sarcastic, încercând din nou să reia exerciţiul de la tablă.
-Dar nu mi-ai răspuns la întrebare.am reluat eu.
-Aproape am uitat...se scuză ea.
-Aproape ai uitat...
-Mai sunt cinci minute.
-Mult ţi-a luat să-mi răspuzi.
Am ridicat privirea şi am făcut contact vizual cu doamna Britney care se pare că ne spionase mica discuţie. 
-Domnişoarele Katy Chester şi Elizabeth Alice Bennet. scuipă numele noastre probabil lăsându-i în gură un gust amar.
Am înghiţit în sec şi am clipit des de câteva ori în timp ce Katy probabil mă înjura în gând.
-Doriţi să ne spuneţi şi nouă ce era aşa de important încât să-mi întrerupeţi predarea?
-Ăăm, nimic doamnă Britney.am îndrăznit să răspund. 
Ochii clasei erau aţintiţi asupra noastră, probabil bucurându-se că am fost noi prinse şi nu cei care mai conversau ca şi noi în urmă cu câteva secunde.
Doamna Britney era mai mult decât exigentă. Îi plăcea disciplina şi elevii inteligenţi. Katy începea să facă parte din categoria celor plăcuţi de ea, iar eu sper să nu-i fi cauzat probleme pentru că am ţinut-o de vorbă. 
Doamna Britney ne-a lăsat în final în pace,Katy aruncându-mi scântei fierbinţi din ochii ei căprui şi mari.
M-am făcut mică pe scaunul meu, luându-mi notiţele,iar profesoara ne-a dat liber dupa ce soneria a tipat pe holuri. 
M-am îndreptat spre uşă în cea mai mare viteză posibilă, dar un dres de glas al doamnei Britney m-a făcut să înţepenesc.
-Elizabeth.
De ce Doamne eu?...
M-am rotit pe călcâie încordându-mi pumnii pe mânerul genţii mele, de frică să nu mi-o fure cineva.
-Putem vorbi o clipă?
Am făcut ochii mari şi am înghiţit în sec. Mi-era frică de ea ca de dracu'! Katy a privit surpinsă iar eu i-am făcut semn să mă aştepte pe hol. 
-Da, doamnă.
-Ia loc în prima bancă, te rog.
Am făcut ce mi-a spus şi am îndrăznit să spun:
-Dacă este vorba despre discuţia de adineauri cu Katy, eu am fost devină. Am întrebat-o cât este ora şi aşteptam un răspuns scurt. Dar discuţia s-a întins mai mult. Vă rog nu o penalizaţi pe Katy! Se străduieşte foarte mult să fie printre primii la materia dumneavoastră...
Când am realizat că doamna Britney mă priveşte fix şi cu mâinile împreunate la nivelul bărbiei, am tăcut brusc şi am clipit des.
-Nu e vorba despre Katy.spuse aceasta. E vorba despre tine.
-D-despre mine?
-Da. Bănuiesc că ştii că notele tale nu sunt prea bune. Şi se apropie finalul anului. Dacă nu încerci să iei măcar un B, îmi pare rău, dar nu poţi trece. La media ta de până acum, nu prea am ce face,decât să te las să repeţi anul. Îmi pare rău.
Nu ştiam ce să zic. Nu mi se întâmpla des să rămân fără cuvinte, dar acum chiar nu mai aveam ce obiecta. Ştiam că nu sunt bună la mate,dar nu ştiam cât de rău stăteam într-adevăr cu notele. Dacă rămâneam, cum aveam să-i spun asta mamei? Mă stresa mereu cu matematica pentru că ştia că sunt slabă, dar chiar nu era nevoie să-i fac această "surpriză". Merita mai mult de atât.Aşa că am spus:
-Am înţeles. Mulţumesc frumos...
Şi m-am ridicat din bancă.
-Aş putea să-ţi ofer meditaţii. Mai am câţiva elevi. 
Să facă ce? Nu pot să cred! De când e doamna Britney aşa de darnică?Nu suportam o oră de matematică cu ea, dar mitemi mai multe în care încerca să mă facă să înţeleg matematica. Gândul să stau cu ea la aceeaşi masă, imaginându-mi cum mă plesneşte cu degetele ei lungi pe frunte la fecare calcul rezolvat greşit, mă făcea să mă înfior. 
-Nu mulţumesc, mă descurc. O zi bună.
Şi am părăsit clasa fără să mai aştept salutul înapoi. 
Katy mă aştepta la dulăpiorul meu. 
-Totul în regulă? mă întrebă voioasă.
-Da, e bine. Mi-a făcut observaţie că nu înţelege de ce am temele rezolvate corect iar eu nu ştiu să rezolv o ecuaţie de gradul doi. 
-Ah, şi eu care credeam că ţi-a făcut observaţie că vorbeşti prea mult. 
Am râs ironic la afirmaţia ei mi-am luat culegerea de exercitii din dulăpior.
Ne-am auzit numele strigat. Bonnie venea în fugă din capătul culoarului spre noi, frânând la limită faţă de Katy. 
-Hei, Bonnie. am spus.
-Liz, Katy,am nevoie de jutor.
Mi-am dat buzele uscate cu strugurel uitându-mă în oglinda dulăpiorului.
-Ce s-a întâmplat? întrebă Katy.
-Păăi...începu ea.
-Zi odată Bonnie! a spus eu şi Katy la unison.
-Bine. Am un proiec la istorie la care am neapărat nevoie de ajutor. Katy, tu eşti cea deşteaptă, iar tu Liz eşti cu desenul. Trebuie să fac o machetă despre Al Doilea Război Mondial. Trebuie sa fac si un referat privitor la asta si chiar am nevoie de ajutor. 
-Dar, Bonnie. Tu nu aveai probleme la istorie.am spus eu.
-Domnul Charlie m-a prins ca am adormit la ora lui. Adica, tot ce preda e asa de plictisitor! Pe Abby ar fi trebuit sa o prinda mai devreme. Ea nici macar nu raspunde la prezenta. Asa ca mi-a pus in catalog un F si...
-Bine, am inteles! Ai nevoie de ajutor, acum opreste-te!
Bonnie e genul de persoana care are darul vorbirii. Odata ce-si da drumul la gura, poate vorbi ore in sir despre chestii care nu au nicio legatura impreuna. E genul de persoana isteata si care prinde lucrurile din zbor si are un ciudat hobby sa se intereseze de magie, necromatie, si fiintele supranaturale. Daca o intreb care e cea mai mare carte de vraji, imi da toata biografia ei. Dar daca o intreb care au fost cauzele Razboiului Civil, tace brusc pentru ca nu are raspuns. E desteapta, frumoasa dar o strica gura aia mare.
-Deci ma ajutati? intreba cu ochii sclipind in speranta ca vom raspunde afirmativ.
Nu o putem lasa sa pice, suntem prietene si ne ajutam una pe alta la greu. 
Dar eu ce fac cu matematica?...
Mi-am alungat asta din minte si am spus:
-Desigur. 
-Dar...e problema ei si...
-Si o vom ajuta! i-am taiat-o repede lui Katy. 
-Liz, de ce vrei mereu sa ajuti pe toata lumea?ma intreba incrucisandu-si mainile la piept.
-Nu pot sa fiu altfel...Asa ma simt eu bine. 
Bonnie mi-a zambit cald iar eu i-am raspuns la fel. Si am putut vedea cum un mic zambet apare si in coltul gurii lui Katy. 
Katy nu se exteriorizeaza. Cateodata poate fi tare necioplita, dar pot spune ca ma are la suflet mai mult pe mine decat pe Bonnie. Din cauza asta nici un baiat nu a vrut sa stea cu ea mai mult de doua saptamani. E foarte rece. Dar nu ma deranjeaza. Fiecare avem felul nostru de a fi.
-Sambata, la patru, la mine acasa. Sa nu cumva sa intarziati.
Ne multumi, Katy ingaimand un "cu placere". Mi-am ridicat o spranceana atragandu-i atentia ca iar face pe insensibila, iar aceasta doar si-a dat ochii peste cap.

Soneria ne-a anuntat ca trebuie sa ne indreptam spre clasa, iar eu, sincer, nu mai aveam chef de inca o ora de mate. 

Doamna Britney era tot la catedra, consultand niste hartii. Nu si-a ridicat privirea din ele decand cand a fost sigura ca toti ne-am reluat locurile. 
-Domnisoara Bennet, la tabla, te rog.
Poftim?! Tu femeie nebuna chiar ma urasti?
Ramasesem blocata cu creionul in mana incercand sa ma trezesc din acest cosmar. Daca stiam ca vrea sa ma scoata la tabla ora asta, as fi recitit notitele. Dar nu. A preferat sa-mi tina un discurs in care ma avertiza ca mai aveam putin si picam la mate. As fi preferat oricand sa-l scoata pe Dash la tabla. Nu era mai istet, dar sigur s-ar fi descurcat mai bine ca mine. M-am ridicat din banca cu gandul sa inventez o scuza sa nu mai rezolv nimic. Sa-mi rasucesc glezna intentionat? Nu. Ma doare burta? Nu, scuza asta am folosit-o data trecuta. 
Katy, ajuta-ma!!! o imploram in minte. Dar evident nu avea cum sa ma auda. 
Dupa ce m-a chinuit cu doua exercitii, mi-a pus o ultima intrebare.
Te rog sa nu fie grea, te rog...
-Raspunde-mi, te rog la asta, pentru nota ta.
-Imi puteti da ceva simplu, va rog?
Isi arcui sprancenele creionate si zambi fals.
-Fii atenta: O broasca si un tractor stau pe o sosea de nisip. Cu ce viteza ajunge calul la mar daca maimuta mananca banane?
Toata clasa a inceput sa rada, si am privit cu coada ochiului cum Katy si-a dat o palma peste frunte. Doamna Britney chiar ma facuse de ras in fata intregii clase? De ce ii placea sa ma umileasca asa? Poate asta este modul ei de a ma stimula sa invat? Nu...Amuzametul nu este punctul ei forte. 
-Aahm...5?am spus un numar la intamplare.
-Vezi ca stii? E bine ca incerci. . Sa reusesti este greu.
Am mijit ochii la ea si am incetat sa-mi mai framant mainile intre ele.
-Vrei mai putin? Se poate rezolva...
-NU! E perfect! Multumesc! si am zbughit-o inapoi in banca.
Katy imi intinse o foaie de hartie.
-Ce naib...Ce e asta?intreb nedumerita.
-Testul tau. Ai luat D, de aceea te-a scos la tabla, ca sa-ti maresti nota. Ii place sa te necajeasca, dar are un suflet bun.Nu pot sa cred ca ai gresit la exercitiul 2. Era asa de simplu!
I-am aruncat o privire arzatoare si am spus:
-Femeia asta nu are limite.
Am oftat rasunator si am sperat sa-mi fi pus macar un punct in plus.

Ne-a mai chinuit cu niste calcule incurcate apoi soneria ne-a anuntat ca orele s-au terminat. Ne-a dat tema care eu oricum nu aveam sa o fac, poate doar sa o copiez de la Katy. Eu şi prietena mea, făcuserăm un pact. Nu, nu un pact cu Diavolul, ci un pact al Iadului în care se afla şcoala noastră. Eu o ajutam la engleză cu temele la verificarea finală, iar Katy îmi dădea temele la matematica. Cele mai bune prietene chiar şi la şcoală, nu numai în timpul liber.

O zi lunga de vineri merita sa fie rasplatita cu o plimbare in parc.
Am cules-o pe Bonnie de la ora de engleza si am pornit spre casa.

-Stiai ca o cioara poate atinge si 600 de ani? Se spune ca fiintele magice se pot incarna intr-o cioara pentru a spiona. In special vampirii. 

-Vampirii nu se incarnau in lilieci?intreb eu.
-Nu, nicicum. Ciorile au o durata de viata mai mare ca liliecii. Si cum vampirii sunt nemuritori, prefera vietuitoarele cu o durata de viata mai lunga. Uite, cartea asata nu mine.
Si arata cu degetul peste cateva randuri scrise. Am folosit degetele drept semn de carte si am inchis-o pentru a citi pe coperta.
-"Simbolurile longevitatii"? Dupa nume iti dai seama ca te minte pe fata. Pe asta de unde o mai ai? 
-Matusa mea mi-a dat-o. Cand era mica, facea cercetari despre fiintele mistice si vrajitoare. Acum e membru in Asociatia Studiilor Despre Supranaturali. Se pare ca de la ea am mostenit pasiunea asta.
-Uoh! am exclamat.
-Ce e? intreba Katy oprindu-se din rontaitul marului.
Nu am zis nimic, dar am continuat sa ma uit in directia bancii de langa noi. Am intors privirea spre Katy:
-Nimic. Mi s-a parut doar...
Stralucirea aia...a fost ceva acolo. Razele soarelui nu au cum sa faca fierul bancii sa lumineze asa. Dar poate oboseala ma face sa vad chestii.
-Ia te uita cine e aici...Stati la picnic? Va cam lipseste paturica tricotata de mami...si mancarea.
Christian Rogers. Seful echipei de fotbal a liceului si iubitul lui Caroline, dusmanca mea, ne deranjau din nou. Era la ordinea zilei. Caroline ma uraste inca de cand am varsat suc de rosii pe blugii ei de frima. Iar Christian si-a facut prostul obicei sa se ia de mine pentru ca a vazut ca iubita lui poate. Iar el e barbat, ce Doamna iarta-ma, el nu e in stare?
-Ce vrei, Christian?m-am rasucit spre el. 
Musca cu pofta dintr-o piersica zemoasa, zeama ei scrugandu-i-se pe barbie. Cred ca nu o sa mai mananc piersici dupa imaginea asta.
-Cum de ai reusit sa iei D la lucrare? Te-a ajutat Katy Perry?
Era clar ca ii placea sa necajeasca pe toata lumea. 
-Nu o cheama Katy Perry si nu, nu am copiat. Dar ar trebui sa-mi spui tu mie cum ai reusit sa treci la franceza, avand in vedere ca nu stii nici sa te prezinti.
Si cu asta am vrut sa inchei. Dar samburele piersicii m-a lovit in spate, producandu-mi o mica durere. 
Am avut nevoie de multa vointa sa nu ma ridic si sa-i dau vreo doua. Am renuntat la violenta, dar tot m-am ridicat.
-Stii ceva Christian? Ia-ti o viata! Pentru ca m-am saturat sa te tot tii dupa a mea. Ce, cand nu e Caroline, ii tii locul? Ei bine ar trebui sa va bage cineva in cap ca nu puteti sa va luati de toata lumea. 
Nu am rezistat impulsului sa nu-l lovesc, asa ca l-am atins mai tare pe umar, acesta sarind in spate ca ars. 
-Wow! Usor! Nu e nevoie sa dai in mine! spuse el cu un tremur in voce.
Si-a atins umarul cu mana si a scartait din dinti. 
-M-ai ars! spuse el.
-Ce? Eu...eu nu...
-M-ai ars! Cum ai...Stii ceva, lasa-ma in pace! 
Apoi a plecat cu gasca lui in urma. Eu am ramas uitandu-ma la el cum se tinea de umar si cum imi mai arunca priviri confuze spre mine.Katy s-a ridicat repede si m-a intrebat daca sunt bine.
-Liz...Chiar l-ai ars?Ai bricheta la tine?Fumezi?
-Eu...eu nu stiu...N-am facut nimic.Si nu, nu fumez. 
-Liz, arata-mi palmele tale, te rog, spuse Bonnie.
M-am asezat pe iarba incercand sa ma dezmeticesc si i-am intins palmele lui Bonnie.
Aceasta le examina, mangaindu-ma in podul palmei. 
-Bonnie? Ce faci?
-Nimic. Am vrut sa vad...Nu conteaza.

Bonnie ne-a dus pe mine si pe Liz acasa cu masina ei. Tot drumul nu am vorbit despre nimic. Katy a fost singura care i-a zis lui Bonnie sa schimbe postul de radio, apoi liniste din nou. A lasat-o pe Liz prima, apoi pe mine.

-Liz?
-Da, Bonnie?
Se uita la mine parca vrand sa-mi spuna ceva dar se retinea. Am ridicat sprancenele si aceasta spuse:
-Nimic, voiam doar sa iti spun ca maine facem proiectul.
-Ah, desigur, vom veni. Condu cu grija. 
-Ne auzim.
Am intrat in casa, unde am gasit un bilet pe masa din living.
"Ai mancare in frigider. Microundele nu merg,asa ca incalzesti la aragaz. Ajung tarziu, nu ma astepta. Mama"
-Minunat...
M-am dus la frigider si nu am respectat spusele mamei din a manca ce gatise acum doua zile. Am luat cele 3 felii de pizza care mai ramasesera de aseara si le-am mancat in timp ce ma uitam la TV.
Mi-am pierdut restul zilei uitandu-ma la TV si ascultand muzica. Dar imi tot aminteam de intamplarea cu Christian din parc.
"M-ai ars"...."Lasa-ma in pace!"...."Liz, pot sa-ti vad palmele?"...
Sigur l-am ciupit sau ceva iar el s-a prefacut ca l-am ars. 
Sigur l-am ciupit.
Sau poate nu...